Proces.

Telefon, voce cunoscuta, ton cunoscut. Nici macar nu-mi faceam probleme pentru ca stiam ca e'leita mine', si probabil am avut aceeasi impresie gresita, ca de cele mai multe ori cand am dezamagit-o. Probabil credeam ca o sa rada ironic si prostesc la greseala pe care o fac si am facut-o de multe ori pana. Si nu, si simteam ca nu. Nu vroiam sa nu, dar era nu. Era un 'Nu' foarte mare. Nu mi-au placut niciodata imbratisarile si mici pupici ca intre 'copii' care au fost dati 'pe numai asa', sau pur si simplu 'stand in fund'. Si stiam lucrul asta. Stiam ca am mers degeaba si ca o sa fie totul degeaba daca o sa continuam asa. Si in ciuda faptului, am continuat. Si in aburul ceaiului din incaperea cu o masa ocupata, eliberata mai apoi, el putea observa ochii intristati de vreme si de raceala de afara, si de cea din interior, ochii nostri..

"Hai sa ne ducem ceaiurile dincolo!"

Nici o privire nu mi se parea cunoscuta. Si din trei priviri doar una reusea sa-mi schiteze un zambet. Pentru ca din trei, doar pe doua puteam sa le gasesc, si una parea pierduta in incaperea cu becuri ce nu luminau romantic. Sunete de corzi atinse cu sfiala, degete inclestate, degete reci si moi, ascutite si marunte, mici si calde, buze rosii, piele intinsa, consoane transformate, gene intarite si ochi lacrimand, cicatrici deschise..
Pe langa problemele tale, sunt in masura sa cauzez altele.. Si altele, si altele. Si sa fac o duminica, poate chiar si o sambata sa nu fie weekendul mult asteptat. Si daca as avea vreo 'cea mai mica intentie', si daca as fi constienta de masurile ce le pot lua pentru a 'repara' si de urmele lasate. Nici versurile de pe foile dezordonate si dezorganizarea simturilor nu mi se pareau la fel. Nici fumul de tigara ce se spulbera in lumina data de farurile masinilor, nici curbele deosebit de periculoase nu semanau cu ceva. Si amplificam tot ce era de simplificat. Si imi inghiteam cate un suras si cate un cuvant cu fiecare gura de ceai de zmeura, fara zahar.

Poate o sa invat vreodata sa nu ma lamentez. Si fruntea incruntata si obrajii incordati de frigul de afara ma faceau sa-mi pierd eul pe strazile goale si pe liniile trasate pe mijlocul soselei. Vedeam de departe culorile de Germanos si imi aminteam de zilele calduroase in care ne-am luat 'patru zile minunate de vara' si aveam niste sentimente de copil dezamagit de mine.
Imi scriam versuri electronic si ciornele mesajelor cresteau. Pentru ca, nestiind si neavand curajul sa adresez vreun "scuza-ma" simtit, nestiind sa fiu 'om ce se face ca ploua' ca alta lume de pe acelasi coridor, sau din coridorul din cladirea alaturata, mi-am adunat cuvintele de pe drum, sfarsindu-le printr-un "Stai!" rostit fara vlaga si cu vocea tremuranda.

As fi vrut ca toate astea sa se rezume la un text argumentativ, cu parte de inceput, cu argumente si concluzii, cu argumente venite din partea mea, explicatii si asemanari, macar o explicatie plauzibila nu, "Dormeam atunci.", cand da, chiar am dormit. Doar ca n-am facut nimic dupa, ca sa-ti dai seama macar ca mai respir. Cel mai rau e atunci cand esti constient ca puteai sa faci, dar n-ai facut-o. Si da, atunci chiar te simti ca un mentos intr-o sticla de cola.

Stiu.. n-o sa fim niciodata de acord cu chestia asta si n-o sa gandim niciodata la fel in ceea ce priveste 'cutia cu sentimente' din care unele se aleg. As vrea sa simti doar doua minute ce fel de sentimente si lucruri ma invaluie trei zile care sunt judecate la rece de o minte calculata. Oricum..eu nu sunt cel care trage concluzii, si nici cel care judeca. Eu sunt cel care [se] ascunde de atatia ochi si de atatea voci momente care trec atat de repede incat nu-ti poti imagina. Si consider ca pentru asta nu este timp. N-o sa pot explica niciodata. Nici tie, si nici altcuiva. Si poate ti se pare prea profund, prea atipic, dar sunt sigura ca ai stii cum e. Si ca m-ai intelege. Intr-un final, care e scris 'nefericit', dar ai intelege tot ce n-as putea eu sa explic. Am vrut sa ne desparta altceva decat un caiet cu patratele, probabil vreo bariera de dor de trei zile.. Nici macar nu ma astept sa fie lacrimogen, nici incarcat cu nervi, nici profund, nici discutabil, ci simtit.

"Salut!" intr-un loc unde ma simteam inainte ca acasa, si sentimente aruncate aiurea.
Obraji si ochi umezi in ceata de aproape decembrie. Ma durea tot drumul ce era intre noi, asa cum m-a durut ceaiul fara zahar pe care nici macar nu l-am scos din buzunar, ce a fost picatura paharului urias. Nu simteam ca te doare.
Si la cabana nu mai este nici un loc de cort..

As vrea sa-ti promit ca n-o sa fie o oarecare 'altadata', insa nu am putere si nici atata curaj sa fac asta. Si de aceea, altadata, fii asa cu mine, nu cu ei.