Cineva, inaintea ta

Ar trebui sa vad acum o scena dintr-un film londonez, in care tipa urla dupa taxi fugind in ploaie, iar el sta in lumina neonului batut...de ganduri? suspine? regrete? Nu. Doar de....lumina becului ăluia. Atat. Ce atata emotie si melancolie?..
Am terminat azi cartea minunata, (Frederic Beigbeder, Dragostea dureaza 3 ani), care mi-a lasat un gust ciudat, si totusi nu a schimbat prea multe in capul meu distrat.
Am o singura lectie de invatat.. Lectia la istorie, pe maine. Atat. Restul problemelor au sa mai astepte, la randul lor.
O vad stand pe pat..cu faţa in perna..intrebandu-se care nod s-a dezlegat..care nu a fost destul de strans pentru a putea rezista tensiunii.
Cred ca a obosit.. sau cel putin astazi. In ciuda faptului.. ca a dormit cel mai mult imbracata in hainele calduroase, ce acopereau un trup rece..aproape inghetat.
"Ce tare iti bate inima.."
:"semn ca mai traieste!.."

Am intrat in aceeasi lume. Mi se pare asa de linistita.. Si cu toate ca inteleg cate transmite..mi-am dat seama ca de fapt asta nu o sa fie niciodata de ajuns pentru orgoliul meu. Si ca tot timpul o sa vreau mai mult, si mai mult. Si mai mult..
Si cu cat cunosc mai bine..cu atat stiu mai putin..
-"Pai da semne de viata, femeie.." (Femeie..)
Raspunsul era: "Nu stiu in ce limba sa-ti explic, sau cum sa iti desenez, dar momentean..nu prea am."
-"Viata?"
Raspuns: "Semne..de viata."

Si totusi? Care sunt lucrurile cu ajutorul carora trebuia sa 'semnalez' ceva?
Ma intreba zilele astea daca uneori nu am impresia ca toate lucrurile sunt ciudate, apar ciudat, dispar ciudat, se intampla..ciudat. Ba da..? Si ce? Cam ce raspuns multumitor puteam sa ofer? Imi dau seama ca pun din ce in ce mai multe intrebari.. Si imi dau seama ca nu prea gasesc o cale de iesire din constientul meu care face doar ce are chef in ultima vreme. Control? Ce e aia?
L-as mudari atat de tare incat sa i se faca pofta unei ploi torentiale, sa vina sa il clateasca.. sa il goleasca de tot si sa-mi lase doar lucrurile "meritabile". Sau celelalte, indiferent. Macar asa mi-as putea da seama de unde trebuie sa incep si unde trebuie sa continui.
M-a emotionat putin gandul ca ea o sa cada, doar din cauza zapezii de afara, si-o sa-si piarda capul..gandurile, sentimentele.. Si o sa fie orasul imprastiat de iubire ascunsa, dezvaluita, spusa, citita, rostita.. Iar mie imi era frica de reactia mea.. Pentru ca la cat de dornica de a imparti sunt, as fi alergat cat de orasul de..mic, sa adun toate sentimentele pierdute. Repet, doar cele bune. Sau...celelalte. Dar niciodata amestecate.
Insa..
"-Ma 'culegi' daca o sa cad?"
"-... In primul rand, nu o sa cazi."

..si "In al doilea rand..", n-a mai urmat. Cred ca atat a fost de ajuns. Suficient.
Am facut un talmes-balmes. Pentru ca...am dormit prea mult. Aveam un chef nebun sa dorm pana maine, pana ce ochii mei s-ar trezi fara sa mai ceara doze consistente de somn. Pana ce...de la atata somn, n-ar mai putea sta inchisi. Pana ce...m-as trezi si mi-ar zambi realitatea parsiva, ironic..sarcastic...amintindu-mi de fiecare data cum e sa pierzi ceva..
Timp..amintiri, iubire...
Momentan nu am nimic mai bun de facut decat sa ma adancesc in paginile albe cu scris indescifrabil, din care IMI garantez ca nu inteleg nimic. Pentru ca nu vreau, si nu as dori sa vreau. Nu mi-ar placea.
Poate am fost si am ramas un adult copil..
..sau poate..ca e invers si sunt un copil adult.
Oricum..sunt doar niste raspunsuri.. si..raspund la intrebari pe care nu mi le-am pus..niciodata.