Alejandroo

Zicea fishu' ca ma striga Alejandro asta. L-am auzit si eu. Dar i-am zis azi toata ziua sa nu ma mai strige. Nu stiu daca sunt obosita, sau daca vreau sa fiu obosita. Aud din doua colturi: "Vai, ce ploua!" Eu: "Fulgera?". Mi se raspunde ca e aproape furtuna. Dar la mine nu se aude nimic.. de parca nu ploua.. Cred ca vantului ii e frica sa mai bata la geamul meu. Cum zicea el: "Spune-i ploii sa nu cada!" Cuvintele astea m-au ajutat sa trec peste minutele care nu credeam ca au sa treaca vreodata. Baia de sampanie de aseara si tortul intins pe obrazul stang, mi-au lasat un gust ciudat. Imi venea sa strig: "Eu nu vreau sa vad cum e! Eu nu vreau sa cresc!" [poate din cauza asta am ramas singura la masa, uitandu-ma in gol, asteptand sentimente pe care nu le lasam sa patrunda dincolo de telefon]. Dar eu asteptam.

Am mai taiat jumatate de luna.




M-au ajutat bulele ce se desprindeau de pe fundul dozei verzi. Mi-au alungat cheful de a sta cu mainile pe sus trei ore incontinuu, si au facut ca azi-dimineata sa am cel mai mare chef de viata, desi ma simteam ca o piatra de pe calea ferata. Rima, rima si iar rima. Asta nu a fost intentionat. Alejandro nu vrea sa taca. M-as inchide acum la subsol si as lasa purtatorii de
sarcini electrice sa se scurt-circuiteze.
Am dormit sapte ore. Sapte ore de somn in care nu cred ca am visat ceva. Nu aveam ce sa visez. Visez atat de mult cu ochii deschisi, incat visele nu mai ajung si noaptea.
Aim not in da mud si nu prea am chef sa leg nici o conversatie. Abia am vorbit azi. Abia am scos un cuvant. Spre deosebire de starea pe care o aveam azi-dimineata datorita bulelor ce se desprindeau de pe fundul dozei verzi, cand imi venea sa ma pun in centrul orasului sa strig: "And.. the world is mine!", acum: "i don't need anything!" [and i'm so SCARY, and so BORING]

Daca odata ascultam muzica nemteasca, acum ascult parti de sarah.