Imi amintesc involuntar cum stateam in mijlocul desenelor de creta, ale unui copil cu ochi negri. Il intrebam "aia ce e?" la fiecare linie trasata, la fiecare urma lasa pe asfaltul fierbinte. Nu desena prea complicat, iar mazgaliturile lui simple imi aduceau aminte de serile in care si eu stateam in prafuri colorate. Stiam ca urma sa ma deseneze si pe mine cineva, in urmatoarele patruzeci de minute, si in timp ce inima imi batea in ziua de cinci, exact ca in ziua de patru, acum o luna, topeam cu amandoua mainile un cub mare de gheata care imi racorea ziua. Nu scoteam nici un cuvant, si auzeam in jur tot felul de discutii pe teme neinetresante. Eu eram cufundata intr-o lume a mea, construita in patru ore, pe o farfurie alba, patrata, de portelan, mai apoi intr-un pahar de tarie. I-am baut jumatate de pahar inainte sa merg sa stau intinsa pe un pat si sa aud acelasi zgomot o jumatate de ora. Am completat nustiu ce formulare, pe nustiu ce canapea, in sala din fata, si mi-au zis sa ma linistesc, insa eu doar aia nu faceam. Eram fericita totusi, ca aveam ocazia sa simt aceeasi emotie ca luna trecuta, pe care niciodata nu credeam ca o s-o mai intalnesc. Priveam in jur la peretii acoperiti de chestii colorate si negre, ascultand muzica ce iti dadea umpic mai mult curaj sa treci pragul spre camera cealalta. "Quedate de pies!" imi zicea, iar eu ma uitam pierduta in oglinda, in timp ce mama imi zicea sa spun daca nu imi place, pentru ca eu nu prea vorbeam. Taria ce am baut-o ianainte nu-si prea facea efectul, si m-am intins pe pat cu o anumita doza de frica, dar cu zambetul pe buze. Strangeam pielea cu burete, muscandu-mi buzele si clipind din ce in ce mai repede. "Vamos a trasar una linea, vale?" Dadeam din cap afirmativ. Si in timp ce, simteam constructia pasilor lui pe corpul meu, numaram becurile tavanului, si in locul luminii albe, vedeam urme rozalii in toata camera aceea mica. Nu-mi pasa ca doare, ci ma gandeam ca o sa-mi placa, si o sa-i placa. M-a incurajat cu o seara inainte, iar eu ma simteam mai linistita atunci. Radeam de tare ce ma durea, si el zicea ca e normal sa incepi sa razi cand doare si spunea ca si el face asta.
...
"Como quedo? Bien? Te gusta?"
Dau din cap afirmativ si ii multumesc frumos pentru tot, iar el imi zambeste, asa cum o facea intotdeauna. Parca imi venea sa plang, dar nu era de la durere, ci pentru ca stiam ca sunt acolo si o sa ramana acolo, amandoi.
Now...I can feel his steps. Sunt aici, si aici vor ramane.
:*
RăspundețiȘtergerepasi de pui gri
>:D<