Am zis ca nu ma racesc toamna asta. Si uite ca am facut-o. Cu ajutor sau fara..am facut-o.
Am ajuns de o luna de la lucruri aranjate si totodata sarite de pe fix intr-o alta lume care e cu totul si cu totul nebuna. Si cum ei i se face dor de casa..asa si mie..Si cateodata ma apuca un dor grozav incat as transforma 47-le care circula pe Dunarii in autobuzul magic ce ar ajunge acasa in..cel mai scurt timp posibil.
Nu sunt singura..si nici nu o sa fiu, pentru ca stiu sigur ca tot timpul o sa fie cineva langa mine. Chiar daca nu vreau. Si asta nu cred ca am cum sa o impiedic. Viata mea de acum e cladita cu post-carduri roz lipite pe usa sau pe frigider, cu spuma de detergent de vase, de focuri ce ard in frigider. E calduta casa.. Si spre deosebire de parter, se incalzeste repede. Avem multe geamuri. Multa sticla... Cred ca le avem pentru a nu pierde legatura cu "afara".. Sau..sa avem ce sparge la nevoie..
Azi... am stricat un element foarte important din viata noastra. Am blocat cheia. Si s-a rupt. S-a rupt cu totul. Asa cum se rupe o inima cand isi vede ritmul baut si cazut pe sosea. Si mi-am dat seama ca de fiecare data cand punem o yala noua, de atatea ori te simti in "casa noua". De parca nu ar fi destul de noua pentru noi...
Recunosc, mi-ar placea mult mai mult daca doamna nu si-ar baga atat nasul in treburile noastre de studente singure. Ne strica uneori tot cheful de iti vine sa-i intorci casa pe dos. De parca nu e destul de intoarsa pe dos. Viata mea de acum se leaga de un televizor care se stinge singur cand se simte incarcat de greutati si enervat de glasul nostru puternic sau de rasul isteric de dupa 22. Si am deranjat atat de mult vecinii, de acum ne simtim ca soarecii de bucatarie, lipiti ca stanele de piatra pe bucati de gresie albastre. Sau negre, de atata lipici si murdarie.. Sunteti invidiosi doar pentru ca urletele voastre groaznice nu se propaga atat de frumos ca vocalele si consoanele noastre ce sparg toti peretii incaperii. Viata mea de acum e o viata nebuna ce alearga dupa trolee pana ameteste. 30, 4, 6, 47. In viata mea de acum, suna tocurile pe scara. Se composteaza doua capete de bilet in fiecare zi... E o viata in care parca feliile de paine le mananci mai cu pofta si borcanele de zacusca si compot "de la Mamaia" stau dragute in dulapul de jos, iar merele sângerene incarca frigiderul. Si toate sunt ale noastre. Cafeaua parca are alt gust, cu lapte sau fara. Iar muraturile se mananca mai cu spor.
Viata mea de acum se tine de pereti albi cu dungi colorate cu oja de pe unghiile noastre. Suntem 3. Si suntem fete. Fiecare isi coloreaza unghiile dupa gandurile aranjate la ore fixe. Si pe motive bine intemeiate.
Imi trecea un gand prin cap acum... sa ma fac scriitor. Dar cred ca mi-e dor de Carrie, de-aia.
Poate aseaman prea tare Clujul asta cu New-York-ul imposibil de trait.
...
E bine totusi ca avem non-stop. Si ca speriem vanzatoarele. Deci, sa inteleg prin asta ca nu suntem invizibile. Parca Jidveiul e mai tare cand il iei de dupa colt. Si muzica de petrecere merge mai bine. Mai ales cand se aude jos.
Si e asa de...FAIN, cand ne hotaram sa mergem si noi undeva, si...mai ales, cand avem chef sa mergem undeva. Ne-a placut sa bem Heineken si Breezer fara nici o problema, asa..retro. Iar bratara rozulie parca ne-a mai inseninat fetele obosite de atata mers pe jos.
Iar te-ai racit... Cred ca totusi ar merge un pahar cu vodka si suc de mere, si o partida de Remi cu gagicile. I guess.
:*<3
RăspundețiȘtergere