Supraviețuiesc în două câmpuri unite.
Două câmpuri ce leagă o mare,
o mare infinită de alta.
Iar un cavaler depune mărturie
Cu vocea-nghesuită de oameni minunați
murmură cuvintele cu greu rostite.
Iar pleoapele îi cad peste ochii luminați
De iubiri învechite.
Își lasă amprenta în praf de lumină
Și vine mulțumit cu inima plină
O are. Își are povestea pe buzele crăpate
De vânt, așteptare, și clipe-ntunecate.
Adună speranțe-n mintea sa
Dezamăgit de faptele trecute
Căci pietrele cu care și-a clădit "iubiri"
Au fost cărate din lacuri stătute
Atâta sare peste rănile făcute..
Nu-l minte obrajul îmbujorat,
Nici ritmul inimii mereu schimbat
Și mâna-n scurta sa atingere
Nu o nimicește, o face mai statornică
Puternică și răbdătoare
Căci biata ființă cu inima mare
De lucruri uimitoare e vrednică.
"Cânt cu Fender, cânt într-una
Dar dacă n-auzi din stânga patru corzi
Cum o s-auzi din dreapta una?
În fir de vis îți țese mâna-mi calea
Îți iubește visele, îți îngrădește zarea
Și cu fiecare treaptă tu tot mai tare crești
Iar boabe de mărgăritar sporesc apusul
Și-a soarelui lumină te-ndeamna să trăiești.
Lasă arma jos, privește-n pași grăbiți
Țintește-mi în suflet ochii tăi feriți."
E grăbită, își pune fardul fără grijă,
Își pierde capul printre-atâtea sentimente împletite
Aude cuvintele iubirii, greu rostite..
Și vocea-nghesuită de oameni minunați
Atunci îi vin în minte..toți cavalerii alungați.
Culoarea gri din viața ei s-a stins
Când universul o aură vie i-a aprins
În inimă, în cuget și-n simțiri
Și i-a însemnat trecutul, amintiri.
În ochii lor, necunoscuții sunt perfecți
Căci până acum nu s-a mai întâmplat
Ca în atâta realitate amorțită
Să existe patru ochi atât de înțelepți.
Cu fir de primăvară își croiesc un drum
Cu miros de brad, în mare-ntindere albastră
Iar cât cuprinzi cu ochii, atâta zi și-atâta noapte
Atâta minunat, atâta bunătate
Îi vezii scriind pe ziduri grav uitate:
Oameni muritori, aceasta e povestea noastră!
like :*
RăspundețiȘtergere