L'amore

M-am pierdut intr-un albastru infinit zilele astea. Un albastru infinit de Luanne Rice. Aproape ca ma enerveaza cand mananc asa paginile unei carti. Insa, puterea mea empatica a devorat paginile alea aproape ca Firmin. El a invatat sa vorbeasca asa. Eu am invatat sa fiu mai buna si mai iubitoare. Nu stiu cate ore, zile, saptamani, luni sau vreme ma tine asta, dar cert e ca sunt atat de ingaduitoare si calda acum. Cred ca e epilogul. Asa e, mi-a placut atat de tare incat pana si epilogul l-am savurat. Nici apa n-am baut, nici n-am lasat urme de mancare pe paginile carti, ci doar colturi indoite. Altfel, cum o sa stiu sa ma intorc la ea, acolo unde trebuie, nu? Cu siguranta o sa fie una dintre cartile care o sa mai treaca prin mana mea peste ani. E una pretioasa. Nu e la fel ca filmele pe care le vizionezi seara, sau ca piesele de teatru la care asisti. E propriul tau film si propria ta scena. Actorul esti tu, iar asa cum calutii-de-mare se incolacesc in jurul degetelor lui Pell, asa simti tu raceala marii, si ventuzele calutilor-de-mare. Ador cum se leaga cele trei cuvinte. Nici nu as putea sa le scriu dezlegat. Semantica. Iubirea si bunatatea lui Max a invaluit toata lumea, toata Italia, toata insula, pe mine si pe autoare. Cred ca l-a iubit pur si simplu pe Max. Asa cum toata lumea il iubeste citindu-i actiunile in casuta de pe Capri. Daca in fiecare om ar exista macar jumatatea de bunatate cu care autoarea l-a inzestrat pe omul batran trecut prin viata, lucrurile n-ar merge. Am fi cu totii prea buni sa traim. Cel putin..stiu ca legatura mea cu femeia care mi-a dat viata este la fel de speciala, ca a lor. Doar ca eu nu o am pe Lucy, si tanjesc dupa dragostea si intelegerea ei, dar cred ca acea dragoste se rasfrange asupra relatiei mele cu a mea Lyra. Imbratisarile sunt la fel de calde ca ale lor, si avem tot atata viata in noi, cat traiesc ele in randurile cu cerneala neagra. Mi-am stricat ochii, atat de tare mi-a placut. Acum, vad randurile duble, dar si inima mea e dubla. Am impresia ca bat doua in loc de una. Mi-e atat de dor de minunatul meu baiat de acasa, care manuieste la fel de bine munca, la fel cum manuia Travis plasele pentru peste. Si sentimentele mele sunt atat de puternice pentru el incat, atunci cand e obosit, ajung sa am eu respiratia ingreunata, si cand sunt suparata, ajunge el sa planga pentru mine. Oh, dragul meu Travis! Sunt o fata precum Pell, iubitoare de oameni, de creioane colorate, de tine, cel inalt cu ochi albastri si profunzi, de mamă, si de tata, cel care n-a rostit nici un cuvant urat despre ea in ciuda celor intamplate. Aud marea, pot simti nisipul cum imi gadila degetele de la picioare pe care el mi le saruta cu foc, unde ne lasam cu totii barcuta galbena care ne calatoreste peste tot.

Mi-as lasa toate temerile si grijile in ea. Dar stiu ca atunci cand simt doua maini puternice in jurul meu, cum ma strang cu putere, cand simt patru, sau sase, viata mea e in acele simturi si vibrez cu toata fiinta mea. Mi-e dor de voi toti. Voi care ati plecat si a carei iubire o simt de departe. Sunt puternica pentru voi. E ca in constelatia familiei Davis, in care fiecare se simt unul pe celalalt indiferent in ce colt al Caii Lactee se afla.

Mie, insa, nu mi s-a desenat nici o harta astfel incat sa pot sa va gasesc. Insa mi s-au ascuns adevaruri, si nu am putut sa le iert. Insa, sunt sigura ca daca aveam atunci bunatatea lui Max cu mine, puteam sa trec peste orice. Ca Rafe, de una singura.
Am impresia ca Luanne s-a gandit la noi cand a pus povestea asta pe hartie. Sigur a dorit sa vada dincolo de acoperis, interiorul casei noastre.
Am un vis, ce se repeta de trei seri. Si care nu-mi place deloc, dar n-am s-o invinuiesc pe Christine pentru asta. Pentru ca ea a fost cea care m-a ajutat sa inteleg randurile.

Am sa vizitez Capri pentru voi. Asta e dorinta mea.