Am avut o copilarie al dracului de frumoasa! Doamne, minunata! De ce? Pai de-aia. Pentru ca am avut cei mai groaznici si teribil prieteni! Cei mai minunati oameni care mi-au conturat viata in momentul in care ma inaltam, ma spalam cu clabuci si faceam baie intr-o "văniţă" rosie de plastic, careia trebuia sa ii schimbi apa dupa ce te spalai o data de praful de pe tot corpul acumulat afara cand te jucai şotron.
Si ne-am jucat şotron. Muuuuult şotron. Si elastic, si inventam fel de fel de poezioare pe care le spuneam toti in cor razand unul de celalalt. Am invatat sa ne dam impreuna pe bicicleta, si n-o sa-i uit niciodata cum radeau de bicicleta mea cu rotile mici, care pedala impreuna cu picioarele mele cat doua beţe. Sunt foarte fericita acum. Foarte fericita. Fericita cand imi amintesc cu atata drag de ei, cu atata drag incat i-as pupa pe fiecare in parte de nu s-ar mai vedea, atat de fericita incat, atunci cand m-as duce in casa de la joaca sa imi fac coltul de paine cu margarina si zahar, le-as face si lor toata painea, sau le-as da din coltul meu.
Privesc cu atata nostalgie si dor zilele si serile impreuna incat as pune containere pe strada noastra in care sa ne ascundem si as colora toate trotuarele in numere si case doar pentru a le mai putea batatori impreuna. As lungi si teava de gaz, sa putem sta "peteava.ro" la propriu, cu picioarele in şanţul umplut de noroi dupa ploi de vara. Am mai merge sa pescuim, sa va vad nervosi, baieti! Sa va vad nervosi ca prind mai multi pestisori decat voi!
"S: Cum naiba, ma? Cum naiba face?
C: Nu stiu ma, nu vezi cum ii scoate, unul dupa celalalt. Ceva nu-i bine. Da-ne si noua viermisori dinaia, sau ce ai tu acolo..
S: Ma, noi cred ca nu stim sa tragem, sau nu stiu. Nu vezi ca ii scoate, asa rapid. Ce naiba.."
Parca va aud si acum..cum susoteati in speranta ca o sa traga pestii mai bine la mamaliga aurie pe care o aveati in carlig. Si nu o sa uit niciodata tranta ta pe burta dupa rosioara zburlie. Niciodata cu cata pofta am ras atunci de tine, de fuga ta dupa peste.
Am facut baie milioanelor de papusi, ne-am rujat si ojat, ne-am fardat si incaltat cu papucii mamelor noastre, am facut o mie de perechi de veste si pantaloni blondinelor care ne reprezentau la acea vreme.
Ne-am dat peste cap, am luat trante cu sania, am incercat primele patine, ne-am jucat seara de seara "flori, fete sau baieti, muzica sau cantareti..", am clipit impreuna..
Casa noastra era nucul amar de peste drum, n-o sa o uit pe Găbiţa cum statea la etajul 2, ca era prea mica, si fratele mai mare la cucurigu, cu cel mai bun prieten. Anca era mereu pe parte dreapta, pe stanga eram eu. Cristi si Sorin, gemenii Cramp.Ce vremuri frumoase, ce vremuri frumoase.
Apoi.. au urmat problemele existentiale. Mutatul pe alta strada, in alt loc, cu alte povesti, cu alte sentimente, la fel de frumoase. Poate..mai frumoase :) Cu oamenii cu care am semnat scaunele bancilor, cu care am ridicat praful in clasa, cu care tuseam de la creta si plangeam cand se bateau baietii. Cu care primeam mingi in fata la fotbal, pe care incercam sa ii tragem de limba sa vorbeasca, cu care ma certam si impacam, pe care ii iubeam si ma iubeau si ei la randul lor, si care pot sa jur, ca ma iubesc si acum.
O aud si acum cum ma striga la poarta, sa merg sa ii deschid, imi amintesc serile de vara si povestile pe fantana, sau turele de deal promise pentru premiul I scolar..Imi amintesc si acum duetele noastre in bucatarile si pozele langa recamierul vechi imbracate in tot felul de toale colorate. Cutia ei imensa cu jucarii si lego imi inunda inima de fericire, budinca mancata seara impreuna, uitandu-ne la Titanic in nemteste, neintelegand un cuvant, pe vremea cand habar n-aveam ce e aia poveste de iubire.
Au fost momente intiparite pe retinele noastre si pe care ni le vom aminti pana in momentul in care vocea noastra nu ne mai aude bataile inimii. Il tin minte si pe el..era rebelul. Mereu domnisor cu mine, nu si cu restul. De ce cu mine? Pentru ca l-am inteles intotdeauna, pentru ca il ascultam si il sfatuiam, pentru ca il ajutam si ma ajuta la randul meu, pentru ca era fratele meu mai mare, fratele pe care mi l-am dorit si nu l-am avut niciodata. Dar pentru asta a fost acolo, si tind sa cred ca este inca. Mi-era atat de drag, si imi este inca, cu toate ca ne intalnim o data pe an, si nici nu avem timp sa schimbam doua vorbe, ramane si va ramane acolo, la locul lui, bine asezat. Tin minte hanoracele lui ce imi tineau de cald, parul lui cret cu care ma jucam in pauze, problemele la matematica ce ii dadeau batai de cap si pe care i le descurcam incet incet.. Nu pot sa uit lacrimile care i-au inundat ochii cand am plecat fara el in aeroport, si serile in care stateam la povesti in comedor pe andy y lucas, daaaa, el care m-a facut sa ascult andy y lucas. Si...mi princesa. Mi princesa :)
Picioarele lui lungane nu incapeau in tot avionul. Si imi amintesc cu atata dor si foc drumul de 3 ore spre casa..a gasit doua "diamante" pe podeaua avionului, si..le-am impartit. Parca ii vad acum faţa trista cand isi aminteste si el, cand isi aminteste de casa, de sora lui mai mica ce il asteapta cu bratele deschise si pe care abia asteapta sa o auda razand.
Paharele de lichior impartite o sa le inchinam in curand, va promit! Doar sa se intoarca toata lumea acasa.
Nu am plans scriind aceste randuri, cum o faceam de obicei cand imi aminteam de voi, ci le-am scris cu zambetul pana la buze si inima razanda. Pentru ca am trait impreuna.
).JPG)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Fixuri