" 26 ianuarie 1994. Miercuri dimineata, ora 6:30. Zi geroasa. Zapada si mare inghet. O tanara, mai bine spus un copil, in acele vremuri, statea neclintita langa poarta casei, cerand ajutorul unei vecine. Avea doar 20 de ani. Era insarcinata in luna a 8-a. Se simtea foarte rau. Cu frica de copil, asteptand o salvare sa vina, era putin pierduta in ganduri. Se vedea singura si neajutorata, dar cu cineva care, inauntrul ei ii dadea liniste si speranta. Cu tot greul din cauza lunecusului din cauza gerului de afara, cu cuvintele grele ale soferului de salvare, tanara care astepta un copil se gandea doar sa ajunga cu bine acolo unde aproape tot timpul cat a fost insarcinata si l-a petrecut. In spatele geamurilor inalte si in prezenta oamenilor imbracati in alb. Stia ca merita tot sacrificiul facut si stia ca lupta pentru ceea ce era viata si fericirea ei. Strigatele medicilor, cearta dintre ei, vorbele grele si dureroase, singuratatea si necunostinta ei, toate ii pareau interminabile. Teama, groaza care o inspirau doi oameni care se invinovateau unul pe celalalt, toate dureau enorm de mult. Doar un copil fiind, a luptat. Nadejdea si credinta in Dumnezeu au salvat-o. Urmand ore in sir de chin, de dureri, de frica si nesiguranta, a sosit clipa cea mare. Un copil... aduce pe lume un copil. Cu o dorinta arzatoare, mult asteptat si foarte mult iubit din clipa in care a inceput sa existe inauntrul ei. Eram eu. Auzind glasul asistentei incercand sa deschid ochii mari si fortandu-ma sa aud bine.
-Ati adus pe lume o fetita, sa va traiasca! Cum ii puneti nume?
Cu glas stins si obositor am spus: "Ioana".
-Fetita dumneavoastra, nascuta copil prematur, la 8 luni, fara malformatii, 2 kilograme 550, 47 cm, nota 8.
Nu pot descrie in cuvinte, nici exprima, sentimentul ce l-am trait in acele clipe. Voiam doar sa traiasca, sa fie bine, stiam ca este cea mai mare iubire a mea, ceea ce era doar al meu, si ca niciodata nu voi mai fi singura. Doamne, mare e puterea ta, si-ti multumesc! Erau acele cuvinte ce le rostesc si azi. Din acele momente, ceva din ea, a ramas in mine. Prezenta ei care o am si o simt zi de zi, inca si acum. Esti tu. Esti in mine, in gandurile mele, in visuri si vise, in tot ce-mi doresc si tot ce devine posibil, gratie existentei tale.
Un suflet singuratic, cea care te iubeste nespus de mult si crede in tine.
Pentru fiica mea, prietena vietii mele.
La multi ani,
Mama. "
E cea care imi da viata zi de zi. Si pentru asta ii multumesc si o iubesc nespus.
Ii multumesc pentru emotia din glas, si pentru ce m-a facut sa simt la auzul acestor cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Fixuri