O auzi strigând, urlând de atâta tăcere
Mângâiată-n clipe, întinse pe umeri,
Legănata pe brațe de cuvinte și spuneri,
Vrând din când în când să simtă durere.
Șireată, cu ochii întredeschiși reînvie,
Zâmbindu-ți suav sentimentul plăcut
Citind epilogul cu glasul său mut,
Dorind povești nemuritoare să scrie.
Și totuși, gustul cu greu l-a lăsat
Mușcându-și buzele de cireașă amară,
Agățându-și glasul în corzi de vioară,
Revenind obosită, cu capul plecat.
Un ultim suspin a dăruit nesilită
Și memoriile sale pictate cu greu.
Iar talpa speriată pășește mereu,
Sfios și blând, pe jumătate-amorțită.
Călcată pe nervi, jucându-și un rol
De gând amestecat și amintire rece
În gol se uită și-și petrece,
Zile-n lumină, uitându-se-n gol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Fixuri