Simt ca de vreo 3 ore imi bate inima altfel. Intr-un mod tare ciudat. Ce ironie, astazi citeam despre atacuri de cord. Si imi spuneam ca a mea o sa sune ca o coarda de chitara.. Inca nu m-am hotarat ce nota vreau sa auda lumea. Sau poate doar..camera. Goala. Gandesc prea mult de ceva timp. Mult prea mult, gandesc atat de mult incat nici nu-i dau voie sa ia aer proaspat. Cum cui? Lui. Celui care ma mai tine in priza. Saracul.. Habar n-are ca o sa paralizeze. Cum de ce? De frustrare si rautate. Nu, nu, stai linistit..nu din partea mea.
Tocmai am hotarat ca suntem prea buni, nu?
Ma tem ca holul ala face cam multe..
Tot deschid "reclama". Dar parca butoanele telefonului nu ma mai ajuta cu nimic.
Imi vin atat de multe in minte, Cv-uri, materii imposibile, piese anapoda, seriale la care nu ma mai uit, parinti despartiti, papuci murdari, dezordine, haine de spalat, un pepene vechi, o seara pe pervaz, un cimitir de amintiri. Nu ma mai gandesc nici la tigari, nici la alcool. Nici la mintea blocata, nici la degetele care nu mai scriu cursiv. Pentru ca "a fi singur" imi ocupa prea mult din timp. Mult prea mult. De prea multe zile si minute.
Am vazut oameni teribil de bolnavi, ce nu pot sa simta nici jumatate din caldura soarelui meu, ce nu au nimic, ce nu mananca painea mea prajita cu gem dimineata. Ce nu se acopera cu doua plapume si n-au urs de plus langa ei. No blanket. No happy blanket. Stii cum se simte paturica asta? E cea mai mare usurare si cel mai grea suflare. Si cateodata..habar n-ai cum vine asta.
Sa-ti explic. In fiecare colt sunt temerile tale. Nu degeaba le strangi, nu? Nu stiu daca le strangi sa nu mai fie, sau vrei sa te faca sa te simti om. Nu stiu daca cele doua colturi de la picioare sunt mai grele, sau astea ce le tii aproape iti rup umerii. Nu stiu daca partea usoara din mijloc e facuta sa mai poti respira si tu putin, cat timp visezi ca te sufoci.. Nu stiu toate astea. Tot ce stiu e ca, seara.. Cand te pui sa dormi, in patul tau rece, prea mare pentru tine, patura asta iti tine de cald. Si atunci cand o tragi spre tine, sa-ti acoperi urechile si fata, te lasa doar cu somnul. Si ultima suflare grea inainte sa-ti bata viata mai incet, o furnica pana in ultimul puf. Si e atat de greu pentru ea.. sa-ti acopere atat de multe rani, sa incalzeasca atat de mult sufletul ala impietrit. E atat de greu sa-ti acopere ochii si mintea cu somn ca sa uiti de intunericul din camera. E atat de greu sa iti acopere picioarele murdare si pline de bataturi.
Am o patura ca asta. Si ma ajuta in fiecare seara. Si dimineata, ca sa ma faca fericita, ma afunda intr-un somn adanc si simplu. Ma presara cu vise, si imi reda imaginatia, pe care toti oamenii astia tristi, intunecati si realisti mi-o fura.
Am o patura ca asta. Si de fiecare data cand ma ajuta, imi arata cat de singura sunt. Da, se poate asa ceva.
..patura asta imi fura din ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Fixuri