Am mai citit parca acum 10 minute cuvintele pe care aveam sa le spun si eu. Verifica ortografia, imi spun. Cred ca o sa repet ce elful a facut. Poate cu aceleasi cuvinte, poate cu altele, poate cu ale ei..poate cu ale mele. Azi am mancat cei mai buni biscuiti de casa, cei pe care nu i-am mai gustat de ha-ha. Vedeam cum un biscuite destinat ei, se furisa in partea stanga, intr-o alta mana. Ritmul chill de primavara. "Las-o!" Puteam sa-mi continui reveria. Observam zilele, orele si minutele in care 'gandeam problema', in linia alba, iar in linia intrerupta imi regaseam respiratia si bataile inimii, care speram sa fie mai lente, ca sa pot spune ca ma linisteste mersul cu masina. Intr-un alt ambient, unde petele rosii isi faceau loc in locuri albe, imaculate, ne povestea probleme, despre cum 'a batut un cui in perete', despre cum probabil cateodata ar vrea sa-l scoata, insa vede ca urma nu o poate 'repara'. Poate noi doar incercam sa descifram unele cuvinte si momente in sticla de apa fara dop. Am iesit din 'camera cu muraturi' si am inghetat un pic in timp ce incercam sa observ partea indoita din lupta cu bordura. Am inchis usa. N-am trantit-o, am inchis-o. Si la doi pasi nu zaream un hotel "Don Juan", ci unul similar, dar care incepea chiar cu A. Si l-am citit pe litere, de parca as fi simtit cum fiecare litera umple ceva..
"Hai sa vedem cum e."
Si am plecat. Nu simteam 160..nici 180..nici macar 190, unde s-a oprit. Imi simteam doar fruntea lasata pe un scaun cu tapiterie rosie si versurile alea ce incercau sa-mi inchida pleoapele..
"Ai genele moi.."
Da, si mai stiu ca aveam doi ochi umflati care ma priveau exact asa cum sunt. Citeam la kilometri, eram atenta la toate sensurile strazilor, si la toate zidurile care cunosteau toate povestile de iubire. Chiar si acele iubiri, de la baza militara, pe unde vroiam sa trecem si noi. Am ajuns la locul unde faceai dus cu zapada de pe acoperis. Unde intalneam fete din alt judet.
"Vezi ca seamana tare."
(Apai cat de tare ar putea?) Si in timp ce o tinea in brate, conversand cu soferul (upgradat), ii observam expresia fetei care semana TARE cu alta cunoscuta. Si mi s-a lasat zambetul. Si mi s-a facut un dor, pe care l-am innabusit cumva, insa il aveam si il port cu mine tot timpul.
"Apune soarele?"
Si il priveam cum apune. Si ma uitam in spate.. lasand nimic in urma, decat niste chei, ceva zapada si niste versuri din piesa aia.. defapt asta de acum. Si cu vocea ragusita murmuram: "if you close the door to your house, don't let anybody in, it's a room that's full of nothing, all that underneath your skin".. aaa, si cam asa ceva.
Parca am mers pentru a ne lasa grijile si problemele in kilometri aia facuti pe asfalt.
Nu-ti mai delimita tu fericirea, are cine..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Fixuri