Problemele nu trec, fac rocade.

Il privea azi.. exact cum vedeam amandoua ca o privea el in zilele de vara cand asteptam in statie 'despartirea'. Si mai vedeam in ochii aia plini de vinovatie pentru purtarea sentimentelor, parca, o caldura imensa care astepta sa fie oferita, care avea nevoie de o bariera rece pe care sa o topeasca.. O caldura ce striga cu toata puterea sa fie eliberata, care 'batea in piept' ca sa fie primita.. Si daca nu e primita? Daca ea o lasa afara si nu stie incotro sa alerge? Daca o sa-i lase impresia de sentimente irosite, de un tot adunat, si pastrat, acum..pierdut? Se pare ca intrebarile se pun si primavara. Si raspunsurile se pare ca nu le gasesti in iarba care abia inverzeste.
Pai probabil ca am devenit asa, psihic instabili. Si ma gandesc, gen: "Cum nu? Cand vezi ca si precizia s-a transformat in 'poate..'". Stare tipica de duminica seara. Imi tot repeta ca nu ii place deloc duminica. Eu mi-am dat seama de chestia asta de mult timp. Si sunt de acord ca e 'such a lonely day'. Avand in vedere ca azi a fost minunata zi de 13, a fost bine. Si daca lasam la o parte gandurile 'alea', ar fi fost foarte bine.
Se vede ca a venit primavara. Cu toate. Si inca nu-i explozia aia roz cu alb, nu-i fericirea deplina..inca. Dar mai mult de jumatate e aici. Am vazut ca si apusul s-a schimbat..

Acolo..in spate..ma gandeam la toate posibilitatile existente, si inghiteam in gol dupa fiecare concluzie trasa la rece. Nu negre ca lacrimile cu rimel, nici albe erau gandurile.. erau gri, ca fluturii mei din stomac. Si am intrat asa, trantind usa, cu toate ce le caram in spate si pe umeri, si toate in juru' lu' mititica incarcata. Accelereaza. Si la propriu si la figurat. Nici macar nu vroiam sa ma uit inapoi, si sa ma gandesc la aceeasi geaca mare si calduroasa, la aceeasi fata de copii ingrijorati si asa de tacuti.. In sunetul ala nu auzeam altceva si nici nu ma puteam concentra la ziua lor de primavara.. Camasa in carouri, tigara, si parul carliontat, toata lumea din jur se bucura parca de razele calde ale soarelui care topeau sentimentele inghetate din aproape sapte luni de iarna (cum ziceai tu).
Am in fata un film, format cap-coada doar din imagini pe care acum, nu vreau sa le vad. Si cand mai vad si doua perne, inca trei care au tinta spre tavan, ciocolata rotunda din plasa mare cu dulciuri, pungile mari de chipsuri mancate fiecare la cate un episod dintr-un film pentru oameni ca noi, cand simt caldura si mirosul din camera, canile de lapte, ceai si cappucino, si ascult aceeasi piesa, care prin incercari 'repetate', se repeta.. simt un nod in gat si las sa scape un suspin la fel ca actritele care mimeaza foarte bine plansul. Doar ca eu nu mimez. A cazut..de tot. Si nu e ca azi dimineata cand m-ai lasat sa prind curaj pentru vestea care avea sa ma supere foarte tare. Care avea sa ma doara. Cand ai mancat ultima prajitura cu rom si ciocolata, si m-am bucurat ca nu am putut sa musc din ea foarte mult, ca sa pot dupa, sa ma supar ca ai mancat-o toata, si mai mult decat mine. Am simtit ca am trecut peste. Si e foarte bine asa. Insa paginile astea de acum, sunt multe.. Si nu cred ca mai e nevoie sa invat sa repar vreo centrala acum ca a venit caldura la noi.. A venit fara sa o chemam. Nu a fost asa cum interfereaza ploaia cu supararile noastre.


Parca te aud cum imi spui "fricosule". Si ne intoarcem la ochii inlacrimati.
I'm afraid.