Prieteni (si) iubiti.

Mi-am salvat pagina asta alba, goala prin 28..cred. Sau nu mai stiu, am pierderi de memorie din ce in ce mai dese. Sufera cei doi neuroni ai mei de schitat melancolic.
As zice ca.. a trecut asa mult de atunci..dar pot sa jur ca sentimentul asta o sa fie permanent si nu o sa il uit niciodata, cand ma gandesc la sambata seara:)
Oare mai stiu unde e inceputul? De unde sa incep si unde sa continui? Cred ca totusi..asta a fost marea mea problema tot timpul. Cum o sa continui daca incep? Si nu stiam niciodata ca o sa fie atat de simplu si firesc.
Mi-am invis azi o teama de iarna..si de alte lucruri care probabil ma speriau. Sunt putin melancolica, poate din cauza zapezii..insa stiu ca in aproximativ 3 ore o sa imi treaca, pentru ca ei o sa aiba grija de asta.. Da, EI.. :)
Ei..


Si a fost o saptamană trecuta frumoasa..fireasca..si totul mi se parea asa de normal.. Si cuprinsa in buchete de trandafiri si alte flori pe care le iubeam in ciuda faptului ca ma eclipsau putin..am mers prin troiene si am batut la multe multe porti pana sa dau de un 18 mare..
Si am dat. Si cu toata fericirea din lume l-am cuprins cu amandoua bratele si cu inima deschisa..si am fost cam 20 de cm emotionata. Nu mai mult. Sau..poate un pic da.
Ea, cea care m-a 'gatit' parca dupa reteta..stia ca nu imi plac surprizele..si era constienta de faptul ca vreau ca zilele in care o sa fiu 'majora' (nu stiu de ce, dar mi se pare ca suna pompos, si nu prea ma incanta)- si asa ma simt tot eu, cea mica..mult mai mica decat ei..cea de 17..17 infinit:), vreau sa fie petrecuta in iglu. Adica in familie. Dar uitasem ca o familie..mult mai numeroasa..m-a primit cu bratele calde, larg deschise, mereu langa mine, indiferent ca vroiam sau nu, pregatita sa ma enerveze, sa ma supere, sa ma cicaleasca, sa aiba grija de mine, sa ma treaca strada si granita spre o varsta mai mare..sa ma iubeasca.. Am uitat ca a fost mereu acolo pentru mine. Si am fost egoista..recunosc..am fost egoista cand am gandit ca nu trebuie sa impart asta cu ei. Si sa tin farmecul in jurul meu..doar al meu..
Si parca a fost o saptamana agitata..dupa cum mi-au povestit fetele..ca baietii nu se prea pricep la explicat..

Si doar eu stiu cam cata emotie zace in mine acum cand imi amintesc momentele petrecute din seara cu pricina.

Si mi-au zis ca asta a fost pregatita atat de bine incat nu avea cum sa nu iese bine. Daca cineva ma anunta..si faceam pe ştrumful prost, puteam sa asigur restul lumii ca se descurca de minune..si nici macar nu au nevoie de vreun alt ajutor. Pentru ca sunt ei:).
Ii vad umbland in graba, aranjand tot ce era de aranjat, facand liste peste liste, cumparaturi peste cumparaturi si idei, planuri, schite.. Si mi-ar fi fost asa drag sa-i vad pregatind asta...pentru mine. Nu promit ca nu aveam nevoie de un pachet maaare se servetele.
M-am pregatit parca intentionat. In timp ce EA, imi tinea mintea ocupata, ma cicalea "sa ma fac frumoasa" si nu intelegeam de unde atata aranjat, dar totusi, nu intrebam si nici nu mi-am lasat mintea sa banuiasca ceva. M-am pregatit practic pentru ea, nestiind ca o seara minunata imi sarea in brate.
Si am pornit cu mintea descarcata..cu putina nebunie care zacea in mine si care fara sa stiu, urma sa fie amplificata. Probabil daca stiam unde merg..si ce o sa se intample, nu ma mai plangeam de frigul de afara, din masina, sau..de caldura din interior. Si m-au mintit asa de bine..
Nici o banuiala, nici o idee care sa fulgere prin creierasul meu crescut..mare.
Si totusi, m-am incumetat sa pasesc..si mergeam cu emotia transmisa de dincolo.. Imi amintesc vorba ei: "Ne desparte o ametita de usa" :)).
Si totusi.. Vad niste minuni de copii..copii..vorba vine, ca deja sunt mari.. deschizandu-mi o usa pe care eu evident, trebuia sa intru, sa intru in cercul lor de nebunie. Si aud cantat sfios clasicul "La multi ani!" pe fondul meu muzical preferat: "Auzi Ioana, am auzit ca asta e piesa ta!" Facea parte evident din seria "Pablomania".. Si toata am fost un "Caramelo". Poate ca nu ma topeam..asa..din picioare, dar cu siguranta inima mea se topea de bucurie..
Imi vad numarul pe un tort mare si frumos care, imi place sa cred, ca a fost facut cu dragoste..:).



Nu aveam rabdare sa il tin in brate cand ma gandeam ca trebuie sa alerg la ei sa ii imbratisez, sa le multumesc frumos, si sa le spun ca nu am cum sa ma supar pentru asta. Si asa a fost.. a urmat o serie de 'pupături' si luat in brate, dragoste impartita la..nu mai stiu cati eram. In orice caz, suficienti. Dar prima bucata de dragoste pe care am oferit-o si care a fost fara suparare, cea mai consistenta, a fost pentru ea.



Si atunci am simtit cum ma invadeaza un sentiment necunoscut. Emotia de a nu te mai simti copil..ci, adult nu-mi place cum suna, deci o sa spun, un copil mai mare.:)
Cel care poate sa ia hotarari pentru el fara sa dea vina pe altii, cel care poate sa planga si sa rada in voie de orice lucru pe care il considera vinovat de asta, poate sa si munceasca, sa se si distreze..si de aici, pana la semnat hartii, si a avea permis de conducere. Cred ca totusi, o sa raman la role..si bicicleta.
Si i-am strans in brate si pe ei..








Am vazut ca un cadou..mare..cat mine, ma astepta nerabdator. Si poate..nu am reactionat pe masura asteptarilor lor la asta, dar nu am mai simtit de foarte foarte multa vreme o asa emotie..si..poate nici nu am stiut sa-mi canalizez sentimentele. Defapt era o amestecatura de sentimente frumoase in mine, incat nici nu stiam sa le deosebesc.
Si am inceput sa-l desfac 'in stil american' rupand ambalajul aranjat cu atata grija..



..si am dat de cel mai frumos cadou..:)



..si acum cand il citesc..imi imaginez vocea fiecaruia si expresia fetei..spunandu-mi cuvintele scrise..si ...ma apuca plansul.

Dupa care, un curios m-a ajutat sa caut restul cadourilor intr-o cutie in care si eu incapeam..



Le-am desfacut toate cu grija si m-am bucurat la fiecare, ca un copil de 5 ani, la care tocmai i-au cumparat parintii o bicicleta..
Recunosc, nu ma simteam tocmai in largul meu la inceput, poate pentru ca ma asteptam cel mai putin la asta..dar a decurs in asa fel incat..a fost cea mai frumoasa seara pentru mine.:)
Si asta ne-a declansat explozia de sentimente: regret..


Am avut cel mai bun "DJ" al serii, normal..:))
Si ne e drag pentru ca e al nostru, nu?


Care pot sa spun ca ne-a incantat cu diversitatea lui muzicala de stat pe scaune, in picioare, pe mese sau chiar..pe jos. :))






Chiar puteam sa strig in gura mare: "Sunt fericita!".. fara nici un fel de retinere.
Si ma simteam asa..si ma gandeam ca i-as lua cu mine peste tot..i-as inghesui intr-un singur bagaj pe care l-as purta cu mine oriunde. Dupa ce am citit postarea ei..si mi-au dat lacrimile in stil bobesc, mi-am dat seama ca are dreptate..
Tocmai acum, asa cum a zis si ea, cand "ne-am incalzit locurile" trebuie sa plecam..
Si cel mai rau este ca suntem constienti de faptul ca nu mergem nicaieri impreuna..ci..fiecare cu drumul lui.. Asa cum fiecare cu betia lui, fiecare cu piesele lui, fiecare cu invatatul sau dezvatatul lui, fiecare cu serile lui..cu diminetile lui..fiecare cu rasul sau plansul lui..fiecare cu..treaba lui.:)
Am mai sta putin..stim. Am mai sta putin doar pentru a mai ne mai supara, pentru a mai zambi inca o data impreuna.. Si chiar daca spunem uneori ca ne-a fost de-ajuns, stim ca ceva din interior ne face mincinosi.. Cred ca parerea de rau pentru noi e cea mai frumoasa amintire acum. Si cand ne dam seama ca, asa copii fiind, am iubit.. ne-am contrazis pana la eliminare, am primit, am daruit..am plans, ne-am bucurat si urmeaza sa ne despartim...impreuna. Ma contrazic? Nu, asa-i? E bine ca inca ne mai ramane spiritul acesta de a face ceva pentru a ramane inghegata relatia dintre noi. Nu stiu cat si cum o sa tina, dar acum nici nu vreau sa ma gandesc la asta.
Cert e ca..o sa fie atat de ciudat incat nici cel mai ciudat suflet nu o sa inteleaga. Cum e sa intri in alta incapere..cum e sa nu mai sti dimineata ce fata vrei sa vezi in sala de clasa..sa nu mai sti cum e sa astepti sa vezi in banca aceelasi chip care iti face ziua mai frumoasa. Printre ore de matematica, fizica, romana si chimie..aveam cele 10 minute de care ne bucuram impreuna..profitam de ele ca de 4 ore de acasa in care stai singur si te plictisesti. Atatea rasete au fost in ultimul timp de coridorul a inregistrat si s-a obisnuit cu vocea noastra.. Si cum am mai vrea peste ceva timp sa le mai auzim o data..
Priviri comune si stim fiecare ce transmit..asta pentru ca probabil in mare masura ne cunoastem.. Stim sa radem la aceleasi glume, sa certam gurile rele, stim sa invidiem si sa ne facem inividiati( cred ca asta cel mai bine).
Am vazut cum e.."sa nu vina la scoala", si cum e sa ti se faca dor instant dupa ce iesi si pleaca..
Fiecare..acasa.
Sa fiti constienti ca ne-au apropiat multe chiar daca nu pe toate le-am vazut sau chiar daca nu tuturor am dat importanta..
Si am crescut..atat de mult, foarte mult:) Si suntem asa frumosi..nu am zis doar eu asta.
Nu cred ca o sa spunem: "Mai vrem o clipa pentru noi", stiti ca tot timpul am fost egoisti, si am vrut mult mai multe decat am avut, deci eu, cel putin, as mai vrea combinari de 36549638 luate cate tot atatea pentru noi. Nu stiu daca asta e mult sau putin, dar isi vor da seama de asta cei care stiu matematica.
Suntem A, prieteni (si) iubiti.

Si astea..



..o sa ramana asa cum le-am construit, fie ca vrem, fie ca nu.
Si poate v-am mai spus o data, si probabil ar fi trebuit sa va spun de multe ori si nu v-am spus, dar..de frica sa nu se risipeasca asta. Va iubesc nu doar pentru ca sunteti isteti, ci pentru ca sunteti voi. Asa cum sunteti. Si pentru ca stiu ca n-o sa mai faca asta pentru mine, nimeni, niciodata.

I-am zis si ei astazi.."quere(te) para querer"